Noutăţi

Noutăţi

„Festivalul Bunătăţii” la Heritage oferă sărbători frumoase (şi responsabile) comunităţii

Şcoala Internaţională Heritage îşi reconfirmă statutul de instituţie social responsabilă. În perioada sărbătorilor de iarnă, sub umbrela programului dedicat „GO Heritage”, şcoala a desfăşurat „Festivalul Bunătăţii” – o serie de acţiuni care aduc bucurie întregii Comunităţi Heritage (elevi, părinţi, profesori şi toţi membrii echipei Heritage), contribuind la crearea unor momente memorabile pentru comunitatea extinsă – prietenii Heritage care au nevoie de susţinere.
 


Inga Chiosa, director interimar, Şcoala Internaţională Heritage: „La Heritage credem că bunătatea este o abilitate care poate fi educată şi dezvoltată. Şi ce alt moment al anului poate fi mai potrivit decât sărbătorile de iarnă pentru a fi mai buni unii cu ceilalţi şi cu oamenii din jurul nostru? Gândim evenimentele Heritage astfel încât să aibă un impact durabil asupra culturii şcolii, sporind comportamentul pozitiv şi reuşita elevilor. De aceea, Heritage s-a angajat strategic să devină o instituţie social-responsabilă şi să contribuie la dezvoltarea societăţii. Pentru acest sezon am planificat Festivalul Bunătăţii, ca parte a programului nostru de responsabilitate socială „GO Heritage”, pentru ca împreună să contribuim la răspândirea bunătăţii în comunitatea noastră. Vreau să aduc sincere mulţumiri pentru susţinere şi implicare comunităţii Heritage, datorită căreia am reuşit să realizăm mai multe activităţi caritabile în acest an. Vom continua să oferim noi oportunităţi pentru toţi cei care s-au alăturat misiunii Heritage de a deveni o instituţie social responsabilă şi fie ca în 2019 să păstrăm acelaşi valori!”
 
Surprize pentru copiii de la Şcoala-internat auxiliară din s. Bulboaca  



​​Deoarece bunătatea şi responsabilitatea socială fac parte din valorile fundamentale ale şcolii, Heritge le-a exprimat organizând o adevărată sărbătoare pentru copiii de la Şcoala-internat auxiliară din s. Bulboaca. Acolo Comunitatea Heritage a legat noi prietenii anul trecut, când a vizitat şcoala unde îşi fac studiile 56 de copii din familii social vulnerabile şi care suferă de diverse afecţiuni sau au nevoi speciale. Aşa cum au promis, Consiliul elevilor Heritage, alături de profesori, membri ai personalului, elevi şi părinţi i-au vizitat şi în acest an pe copiii de la Bulboaca, unde au prezentat un program artistic festiv comun, au cântat, au dansat, au participat la jocuri şi au sărbătorit împreună.



Fiecare elev de la Heritage a pregătit cu drag câte o „cutie de pantofi”, plină cu cadouri pentru câte un copil din Bulboaca (cărţi, rechizite şcolare, jucării, dulciuri şi orice altceva i-ar putea bucura pe destinatarii cadourilor), alături de mesaje personalizate de felicitare şi promisiunea unei prietenii durabile.
 


Eugeniu Buruian, director, Şcoala-internat auxiliară din s. Bulboaca: „Pentru copii, astfel de activităţi au un rol benefic: le facilitează socializarea şi îi ajută să experimenteze noi modalităţi de comunicare, ceea ce va contribui pe viitor la incluziunea lor socială. Din numele administraţiei şcolii, mulţumesc Heritage pentru sărbătoarea oferită.”

Târgul Heritage „Make & Bake Sale” – caritate cu gust
 
Premiera acestui an în programul „GO Heritage” a fost târgul Heritage „Make & Bake Sale”. Elevii şi părinţii lor au fost invitaţi să aducă suveniruri, obiecte fabricate manual, produse de cofetărie şi biscuiţi copţi acasă, pentru a le vinde în scopuri caritabile. Banii colectaţi au fost depuşi în fondul programului „GO Heritage” şi vor fi folosiţi pentru acţiunile de caritate din anul 2019.
 


Purtăm cu mândrie „GO Heritage” în scopuri caritabile
 
Deoarece membrii Comunităţii Heritage sunt foarte mândri de programul “GO Heritage”, acum o pot demonstra şi împărtăşi lumii întregi. Ei poartă brăţări „GO Heritage”, catifelate şi colorate, în culorile şcolii, care nu doar transmit mesajul că sunt responsabili şi implicaţi, dar contribuie direct la transformarea lumii într-un loc mai bun. Brăţările sunt vândute la un preţ simbolic, iar toate veniturile sunt transferate către fondul „GO Heritage”. Mai exact, aceasta este una dintre metodele de colectare a fondurilor pentru Programul de burse Heritage, care va fi lansat anul viitor, permiţând copiilor talentaţi să obţină burse şi să studieze în singura Şcoală Cambridge din ţară – Heritage. Brăţările sunt destinate Comunităţii Heritage: copiilor, părinţilor, profesorilor şi personalului Heritage, dar şi comunităţii extinse – prietenilor şi tuturor celor care împărtăşesc valorile Heritage. Acestea sunt fabricate din silicon ecologic şi sunt inofensive, pentru a fi purtate de cetăţeni responsabili de toate vârstele.
 


Despre „GO Heritage”
La Şcoala Internaţională Heritage elevii, părinţii şi profesorii sunt parte a unei entităţi care se implică în dezvoltarea comunitară, protejează mediul, face voluntariat şi participă în proiecte educaţionale inedite. Instituţia de învăţământ s-a angajat să acţioneze responsabil, astfel încât să dezvolte Comunitatea Heritage şi să producă impact pozitiv asupra societăţii. În acest sens, a fost creat un program dedicat de Responsabilitate Socială Corporativă, numit „GO Heritage”, axat pe 4 domenii-cheie: educaţie de calitate, spirit civic, etică şi comunitate. Astfel, Heritage a devenit singura instituţie de învăţământ din Moldova care aplică o strategie atât de complexă în domeniul RSC.

Află mai multe despre „GO Heritage” aici.

Noutăţi similare

Îşi fac munca cu dedicaţie şi în vacanţă, iar recent, profesorii Heritage au participat la un seminar cu subiectul „Viitorul educaţiei şi învăţarea transdisciplinară”, desfăşurat în Sibiu, România, la iniţiativa Finnish Teacher Training Center, în parteneriat cu EduStudio Helsinki. Scopul evenimentului a fost de a se familiariza cu practicile implementate cu succes în Finlanda, unde sistemul educaţional este recunoscut drept unul dintre cele mai bune la nivel internaţional, iar elevii ocupă locuri de frunte în cadrul concursurilor de testare a cunoştinţelor. Continuare

Vacanţa de vară a început! Ce zici de nişte activităţi supra-curriculare? Ţi-am pregătit o listă de recomandări pentru a te ajuta să profiţi la maximum de timpul liber şi să revii la şcoală în cea mai bună formă intelectuală. Continuare

Educaţia de calitate internaţională este acum accesibilă pentru elevii cu rezultate academice şi extracurriculare deosebite. Şcoala Internaţională Heritage invită elevii claselor 6-9 din şcolile ţării să se înscrie în programul nou-lansat „Burse de studii Heritage” pentru anul de studii 2019-2020. Continuare

Şcoala Internaţională Heritage este gata să deschidă sezonul estival. Copiii din orice şcoală/ţară, cu vârsta de 6,5-12 ani sunt invitaţi să se alăture celei mai distractive şi educative Şcoli de Vară din Chişinău! Distracţie + educaţie + prieteni = Şcoala de Vară Heritage! Continuare

Aveţi copii care vor merge în curând la şcoală? Heritage vă ajută să le oferiţi un început bun prin programul School Starter – cursuri speciale pregătitoare pentru preşcolari! Continuare

Cum ar arăta planeta noastră dacă deciziile legate de viitorul ei ar fi luate de copii? Statele lumii s-ar alia ca să o salveze sau ar acţiona fiecare în mod egoist, în funcţie de propriile interese economice şi politice? Acestea sunt doar câteva dintre provocările care i-au pus la încercare pe elevii Şcolii Internaţionale Heritage, timp de 2 ore, cât au experimentat jocul interactiv „Keep Cool” (Nu te înfierbânta). Pe lângă faptul că au învăţat arta negocierilor, elevii şi-au testat cunoştinţele despre schimbările climatice şi au înţeles mai bine efectele acestora. Continuare

În mod tradiţional, la începutul lunii aprilie Şcoala Internaţională Heritage îşi deschide larg uşile pentru părinţii şi elevii care sunt în căutarea unor opţiuni mai bune în domeniul educaţiei internaţionale. Biroul de admitere a anunţat disponibilitatea unui număr limitat de locuri pentru anul de studii 2019-2020 la singura şcoală din Moldova care oferă calificări/certificate Cambridge, recunoscute în întreaga lume. Continuare

„World Scholar’s Cup”, prestigiosul concurs academic internaţional, a fost organizat la Chişinău pentru al doilea an consecutiv. Cea de-a doua ediţie a competiţiei, găzduită de Heritage, s-a bucurat de popularitate, iar numărul celor care s-au înscris în lupta pentru excelenţă aproape s-a dublat. Aproximativ 260 de elevi din 26 de şcoli din ţară şi-au testat cunoştinţele şi au avut posibilitatea să-şi dezvolte noi abilităţi concurând între ei. În calitate de gazdă a acestui concurs, Heritage şi-a reconfirmat nu doar titlul de cea mai bună instituţie de învăţământ din Moldova, care corespunde criteriilor pentru organizarea competiţiilor internaţionale de anvergură, dar şi statutul de şcoală-model, care pune baza unei educaţii de calitate şi contribuie la dezvoltarea elevilor secolului 21. Continuare

Internetul este prezent masiv în viaţa copiilor moderni, oferindu-le spaţiu de creativitate, oportunităţi de învăţare şi comunicare, care nu întotdeauna, însă, sunt lipsite de riscuri. Din convingerea că misiunea de a ghida minorii în explorarea responsabilă a spaţiului virtual revine, în primul rând, adulţilor, administraţia Heritage a organizat un seminar practic pentru părinţii din comunitatea şcolii, în cadrul căruia cei mai buni experţi din ţară au oferit sfaturi preţioase despre siguranţa online şi metodele prin care poţi proteja copilul pe internet. Este vorba de echipa proiectului „InternetFărăGriji”, lansat anul trecut de compania de comunicaţii mobile „Moldcell”, în parteneriat cu Centrul Internaţional „La Strada” şi „Tekwill Academy Kids”. Continuare

Şcolile din Moldova sunt invitate să participe la runda regională a competiţiei academice internationale “World Scholar's Cup”, organizată şi găzduită de Şcoala Internaţională Heritage, care va avea loc la Chişinău, în data de 13 martie 2019. Continuare

Sfârşitul anului ne oferă ocazia pentru o retrospectivă a rezultatelor obţinute de elevii Heritage, care ne-au făcut din nou foarte mândri în timpul semestrului trecut. Ei au participat la competiţii academice naţionale şi internaţionale, ştiind că, în primul rând, concurează cu ei înşişi, pentru a se autodepăşi. Continuare

Pentru prima dată în ţara noastră, elevii au susţinut examenul Cambridge Primary Checkpoint, iar rezultatele lor sunt extraordinare! Continuare

Creată pentru a depăşi aşteptările părinţilor şi elevilor din Moldova, Şcoala Internaţională Heritage face pionierat şi aplică inovaţiile care fac diferenţa. Iată câteva modalităţi prin care Heritage schimbă cu adevărat peisajul educaţional din ţara noastră. Continuare

Prima şi singura Şcoală Cambridge din Moldova îşi continuă misiunea nobilă – cea de a educa o generaţie de personalităţi integre, fericite şi înzestrate cu abilităţi universale! Pe 3 septembrie, elevii Heritage au păşit din nou pragul îndrăgitei şcoli, nerăbdători să-şi continue călătoria în fascinanta lume a cunoştinţelor. Continuare

Pentru mulţi părinţi, fericirea înseamnă un mediu de dezvoltare sigur şi sănătos pentru copiii lor. Într-un asemenea mediu învaţă şi elevii de la Şcoala Internaţională Heritage, instituţia care pune accent pe dezvoltarea aptitudinilor copiilor, educaţie egală şi odihnă sănătoasă.  În articolul precedent, ţi-am relatat despre oportunităţile unice pe care le oferă Heritage la nivel de educaţie şi studii. De această dată, te invităm să afli cât de incluzivă şi sigură este această şcoală. Continuare

Îţi doreşti pentru copilul tău o şcoală în care să obţină abilităţi în toate domeniile de dezvoltare, să aibă profesori calificaţi din diferite ţări, dar şi şansa de admitere la universităţi de top din întreaga lume? Dacă ai răspuns „da”, să ştii că o asemenea instituţie de învăţământ există în ţara noastră – Şcoala Internaţională Heritage. Continuare

Agerimea, curiozitatea şi abilităţile cultivate la Şcoala Internaţională Heritage au adus elevilor şcolii o medalie de aur şi patru de argint la Runda Globală a World Scholar’s Cup, desfăşurată la Barcelona. Prestigiosul concurs academic internaţional, la care au participat peste 12.000 de elevi din 57 de ţări, le-a oferit elevilor experienţe unice, inspirându-le dorinţa de a învăţa şi de a pune în aplicare cunoştinţele acumulate, pentru a deveni viitori cercetători şi lideri. Continuare

Copilul tău ce face vara asta?    Distracţie + educaţie + prieteni = Şcoala de Vară Heritage! A început înscrierea pentru sesiunile 4 (16 iulie - 27 iulie) şi 5 (30 iulie - 10 august) Continuare

Cum arată o şcoală la care copilul merge cu plăcere? Unde profesorii îi încurajează individualitatea şi îi dezvoltă punctele forte, invitându-l într-o călătorie captivantă în lumea cunoştinţelor? Unde lipsesc „eminenţii” şi „codaşii”, iar talentele fiecărui elev sunt puse în valoare? Unde o diplomă de absolvire înseamnă undă verde spre cele mai prestigioase universităţi din lume? Răspunsul îl găseşti la singura Şcoală Cambridge din Moldova – Şcoala  Internaţională Heritage  –  care şi-a deschis uşile pentru noii discipoli! Admiterea pentru anul de studii 2018-2019 este în toi, iar noul an şcolar promite să aducă elevilor şi mai multe experienţe educaţionale inovative. Continuare

Şcoala şi educaţia sunt asociate cu munca asiduă, testări şi aşteptări academice mari. Chiar dacă cea mai mare prioritate este să ajungi la un succes academic maxim, şcoala nu ţine doar de studiul academic. O abordare holistică asupra educaţiei se concentrează asupra persoanei ca un tot întreg. Inteligenţa şi abilităţile fiecărei persoane sunt mult mai complexe decât punctajul pe care îl ia la testările standardizate. Toate activităţile extraşcolare pentru elevi sunt metode de a îmbunătăţi interacţiunea socială, leadership-ul, odihna sănătoasă, auto-disciplina şi încrederea în sine. Participarea la activităţile extracurriculare ajută elevii să-şi dezvolte abilităţi şi interese importante. De aceea noi îi încurajăm să se implice în cât mai multe activităţi de acest gen. Continuare

Vacanţa de vară este un prilej de bucurie pentru elevi, care vor avea la dispoziţie trei luni de odihnă. Pentru părinţi însă este o mare provocare să ocupe timpul copiilor într-un mod relaxant, dar şi util. Şcoala Internaţională Heritage îi invită pe copii şi adolescenţi să descopere împreună cea mai bună combinaţie de joacă, socializare şi învăţare. Activităţile distractive şi cele cognitive sunt structurate în sesiuni care durează câte 2 săptămâni, cu program variat. În program sunt incluse ateliere multidisciplinare, menite să contribuie la o dezvoltare armonioasă a copilului, să-i îmbunătăţească abilităţile de socializare în grup şi, desigur, să-i asigure o destindere fizică şi psihologică. Continuare

Şcoala Internaţională Heritage din Chişinău este prima şcoală internaţională fondată în Republica Moldova şi înregistrată la Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova. Şcoala Internaţională Heritage este fondată pe baza convingerii că toţi copiii au dreptul la educaţie relevantă, inclusivă şi holistică, care să stimuleze gândirea critică, inteligenţa emoţională şi auto-exprimarea fiecărui copil, pregătindu-l pentru a aduce o contribuţie semnificativă la dezvoltarea lumii în care trăim. Continuare

Copiii de astăzi sunt cei care mâine vor aduce o contribuţie semnificativă la dezvoltarea lumii în care trăim. Este una dintre tezele pe baza cărora a fost fondată Şcoala Internaţională Heritage – singura instituţie de învăţământ din Republica Moldova care implementează o strategie de responsabilitate socială. Conştientizând problemele de mediu şi impactul lor negativ asupra dezvoltării durabile, Heritage a îmbrăţişat încă de la fondare conceptul de „eco-friendly”, având drept obiectiv major să formeze la discipolii săi convingeri trainice cu privire la necesitatea protejării şi conservării resurselor naturale ale planetei. Continuare

În ultima zi a anului şcolar, elevii, părinţii şi profesorii Şcolii Internaţionale Heritage au „vizitat” şi au „gustat” din cultura a 10 ţări de pe diverse continente. Pe 31 mai 2018 la şcoală s-a desfăşurat Ziua Internaţională, organizată de întreaga comunitate Heritage. Participanţii (elevii claselor primare şi gimnaziale, susţinuţi de profesori şi părinţi) au format din timp 10 grupuri, iar fiecare dintre acestea a avut „tema pentru acasă” să reprezinte una dintre ţările: Brazilia, Chile, Egipt, SUA, Mexic, Italia, Marea Britanie, Kenya, Japonia sau Australia. Continuare

Vă doriţi ca subiectul banilor să fie abordat conştient de copilul dumneavoastră, să îşi administreze corect banii de buzunar, să înţeleagă de ce părinţii spun uneori „nu“ atunci când vine vorba de cumpărarea unui nou gadget? Sau poate visaţi să creşteţi un viitor Rockefeller? Şcoala Internaţională Heritage invită tinerii cu vârsta cuprinsă între 11 şi 14 ani să se înscrie la Şcoala de Vară specializată în educaţia financiară „MoneyKey Camp”, care îi va ajuta să-şi găsească formula lor de succes, să-şi dezvolte abilităţile de interacţiune corectă şi de succes cu banii. Continuare

Cum să-ţi petreci această vară? Cu stil! Şcoala Internaţională Heritage invită tinerii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 16 ani să participle la Şcoală de vară “Become a Fashion Player”! Cursurile sunt destinate tuturor fetelor şi băieţilor interesaţi de industria modei sau visează să meargă pe urmele lui Coco Chanel, Yves Saint Laurent şi Christian Dior. Continuare

Ce fel de şcoală îţi doreşti pentru copilul tău: una cu o disciplină strictă şi lecţii rigide sau una în care elevii au libertatea de a alege şi a se exprima, dezvoltându-şi abilităţile? De ce nu alegi o şcoală internaţională, care combină tot ce e mai bun din cele două modele – practicarea unui studiu riguros şi a unei învăţări eficiente, încurajarea creativităţii şi a dezvoltării personalităţii, aplicarea curriculelor internaţionale inovatoare? Părinţii şi copiii din Moldova au multe motive pentru a alege o şcoală internaţională. Iată 9 dintre ele, pe care le-am descoperit vizitând Şcoala Internaţională Heritage. Continuare

E-Twinning is a platform for staff (teachers, head teachers, librarians, etc.), working in a school in Europe or one of the neighbouring countries involved (Armenia, Azerbaijan, Georgia, Moldova, Tunisia, Ukraine, and Jordan), that allows them to develop and collaborate in projects, communicate,share and be part of the most exciting learning community. Continuare

Şcoala Internaţională Heritage va fi deschisă pentru activităţile de vară la începutul lunii iunie. Copiii din orice şcoală/ţară, cu vârsta de 7-15 ani (şcoala primară şi gimnaziu) sunt invitaţi să se alăture celei mai distractive şi educative şcoli de vară din Chişinău! Continuare

La Şcoala Internaţională Heritage părinţii şi profesorii sunt parte a unei entităţi care se implică în dezvoltarea comunitară, protejează mediul, face voluntariat şi participă în proiecte educaţionale inedite. Instituţia de învăţământ s-a angajat să acţioneze responsabil, astfel încât să dezvolte comunitatea Heritage şi să producă impact pozitiv asupra societăţii. În acest sens, a fost creat un program dedicat de Responsabilitate Socială Corporativă, numit „GO Heritage”. Astfel, Heritage a devenit singura instituţie de învăţământ din Moldova care dezvoltă un proiect atât de complex în domeniul RSC. Continuare

Găzduirea unei competiţii internaţionale, care reuneşte sute de elevi, profesori, juraţi şi voluntari din toată ţara, este o mare provocare. E nevoie de o infrastructură corespunzatoare, aptitudini organizatorice şi competenţe logistice, o echipă internaţională de profesori dedicaţi, care au rolul de coordonatori, precum şi disponibilitatea de a oferi dezinteresat timp şi resurse preţioase. Heritage a avut onoarea să fie selectată de „World Scholar’s Cup” pentru această misiune şi a considerat că toate aceste cerinţe sunt o investiţie în viitorul elevilor din Moldova. Continuare

World Scholar's Cup, prestigiosul concurs academic internaţional, a fost organizat în premieră la Chişinău. 141 de elevi din Moldova au sărbătorit cunoştinţele prin participarea la patru probe, pe durata cărora şi-au etalat inteligenţa, agerimea minţii, creativitatea, şi nu în ultimul rând, au demonstrat că ştiu ce înseamnă spiritul de echipă. Evenimentul a fost găzduit şi sponsorizat de Şcoala Internaţională Heritage, în parteneriat cu Programul FLEX şi Debate Academy Moldova. Continuare

Cunoaştem deja numele şcolilor din Moldova care vor concura în runda regională a World Scholar's Cup!  World Scholar's Cup, găzduit şi sponsorizat de Şcoala Internaţională Heritage, în parteneriat cu Programul FLEX şi Debate Academy Moldova, va avea loc la Chişinău, în data de 13 martie 2018. Continuare

Încă de la începutul activităţii sale la 1 septembrie 2017, Heritage a aplicat curriculumul Cambridge. Ce se schimbă acum, când Heritage a obţinut statutul de „Şcoală Cambridge”? Continuare

La auzul cuvântului „robot”, ne imaginăm peisaje futuriste cu tehnologii rupte din filmele Science Fiction. „Robotica” pare o ocupaţie extravagantă, dar e mai accesibilă decât credem, iar acum şi elevii Heritage pot intra în această lume fascinantă şi extrem de utilă pentru viitorul lor. Continuare

Şcoala Internaţională Heritage a devenit prima şcoală din Moldova care a primit statutul de „Şcoală Cambridge”, ceea ce oferă noi oportunităţi valoroase copiilor din Moldova interesaţi de un parcurs academic internaţional. Continuare

În această săptămână, după cum am promis, la Heritage au început activităţile extraşcolare! Toţi elevii îşi aleg, conform preferinţelor, cluburile şi ocupaţiile din amplul program extracurricular al Şcolii Internaţionale Heritage. Continuare

Prima şcoală internaţională fondată în Moldova, Heritage, şi-a lansat oficial activitatea. Ceremonia solemnă de inaugurare a instituţiei de învăţământ a avut loc cu o săptămână înainte de începerea anului şcolar 2017-2018. La eveniment au participat ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al RM, Monica Babuc, oficiali, membri ai corpului diplomatic, profesorii şcolii, fondatorii, părinţii şi viitorii elevi. Continuare